Strigător la CER! Un șofer a călcat cu mașina un bărbat apoi l-a dus acasă și l-a pus în pat, ca să pară că a murit de moarte bună

Un șofer din județul Suceava a fost reținut și urmează să fie dus în instanță cu propunere de arestare preventivă după ce a lovit mortal cu mașina un bărbat, iar apoi a încercat să-și ascundă fapta ducându-l pe acesta acasă, în patul lui, ca să lase impresia că a murit acolo.

Marcel R., 50 de ani, din comuna Ostra, a fost găsit mort în pat, pe data de 7 ianuarie, de doi vecini care veniseră să-i aducă mâncare. Bărbatul fusese văzut ultima dată cu 2 zile înainte, potrivit Ziar de Suceava.

În urma necropsiei s-a stabilit că bărbatul murise, de fapt, în urma unui accident rutier, prezentând mai multe leziuni specifice.

Ancheta declanșată în acest caz a faptul că bărbatul fusese lovit de o mașină, iar șoferul – care îl cunoștea, știa unde stă și că locuiește singur – l-a dus acasă și l-a pus în pat, ca să pară că a murit din cauze naturale.

Autorul accidentului nu numai că nu a anunțat poliția, dar și-a văzut liniștit de treburile lui, iar după două zile i-ar fi trimis pe cei doi bărbați cu mâncare, ca să se convingă că Marcel era mort.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *