Se anunta primele ninsori in Romania! Unde se asterne zapada. Anuntul venit de la ANM

Iarna își intră în drepturi. Unde sunt anunțate ninsori

În următoarele zile putem să ne bucurăm de o încălzire ușoară a vremii, dar de la sfârșitul săptămânii iarna își intră în drepturi. Lapovițe și ninsori sunt anunțate la munte.

Prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), valabilă până pe 8 noiembrie, arată că doar până pe 30 octombrie vom avea vreme bună.

  • Iarna își intră în drepturi.
  • Unde sunt anunțate ninsori
  • Prognoza meteo pe două săptămâni

Vremea se va încălzi uşor marți, 27 octombrie. În estul țării, înnorările vor fi persistente şi pe alocuri va ploua slab.

În sudul teritoriului şi parţial în centru se vor forma nori asociați izolat cu burniţă, la începutul zilei şi noaptea, iar în restul zonelor cerul va fi variabil.

Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 și 4 grade în depresiunile intramontane şi 13-15 grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă pe alocuri.

Se va înregistra o ușoară încălzire, marţi, și în București. În primele ore ale zilei şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă și cer înnorat, iar în restul intervalului cerul va fi variabil. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 9-10 grade.

Iată prognoza ANM pentru fiecare regiune până pe 8 noiembrie:

Banat

O vreme mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii octombrie se va înregistra în primele zile, cu o medie a valorilor diurne de 17-20 de grade şi a celor nocturne de 6-9 grade, dar scăderea temperaturilor din intervalul 30 octombrie – 02 noiembrie va determina un regim apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 12-14 grade şi minime de 3-6 grade, mediat regional. Alternanţe termice sunt estimate şi pentru cea de-a doua săptămână, de la valori peste mediile multianuale la începutul acesteia spre o vreme normală, posibil chiar rece spre finalul perioadei de referinţă. Va ploua local în perioada 29-31 octombrie, iar probablitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi în cea de-a doua săptămână a intervalului de prognoză.

Crişana

În primele zile ale intervalului, media maximelor va fi de 17-20 de grade, iar a minimelor de 6-9 grade. Ulterior, în perioada 30 octombrie – 02 noiembrie, răcirea accentuată a vremii va determina un regim apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 12-14 grade şi minime de 2-6 grade, mediat regional. Alternanţe termice sunt estimate şi pentru cea de-a doua săptămână, de la valori peste mediile multianuale la începutul acesteia spre o vreme normală, posibil chiar rece spre finalul perioadei de referinţă. Va ploua local în perioada 29-31 octombrie, iar probablitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni a intervalului de referinţă.

Transilvania

Aici, până în data de 30 octombrie, temperaturile se vor menţine mai ridicate decât cele specifice la sfârşit de octombrie, cu medii ale maximelor de 14-19 grade şi ale minimelor de 5-8 grade. Va urma o răcire accentuată, în perioada 31 octombrie – 02 noiembrie, determinând un regim termic apropiat de cel normal, respectiv 9-12 grade ziua şi 0-5 grade noaptea, mediat regional. Variaţii termice sunt estimate şi pentru a doua săptămână de prognoză, dar temperaturile vor fi în general în jurul celor climatologic specifice începutului de noiembrie. Ploi locale se vor semnala în jurul datei de 30 octombrie, iar probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi în primele zile din cea de-a doua săptămână de prognoză.

Maramureş

Media valorilor diurne va fi de 18-20 de grade şi a celor nocturne de 7-9 grade, dar scăderea temperaturilor din intervalul 30 octombrie – 02 noiembrie va determina un regim apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 12-13 grade şi minime de 3-5 grade, mediat regional. Alternanţe termice sunt estimate şi pentru cea de-a doua săptămână, de la

valori posibil peste mediile multianuale la începutul acesteia spre o vreme mai rece spre finalul perioadei de referinţă. Ploile vor fi mai frecvente în perioada 29-31 octombrie, iar probablitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi la începutul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză.

Moldova

Până în data de 30 octombrie, și aici temperaturile se vor menţine mult mai ridicate decât cele specifice la sfârşit de octombrie . Va urma o răcire accentuată, în perioada 31 octombrie – 02 noiembrie, determinând un regim termic apropiat de cel normal, respectiv 10-13 grade ziua şi 3-5 grade noaptea, mediat regional. Variaţii termice sunt estimate şi pentru a doua săptămână de prognoză, dar temperaturile vor fi în general în jurul celor climatologic specifice începutului de noiembrie. Ploi mai frecvente vor fi în jurul datei de 30 octombrie, iar în celelalte zile din interval va ploua în general slab şi doar cu caracter local.

Litoral

Vor fi maxime de 18-20 de grade şi minime de 10-14 grade, mediat regional, la începutul perioadei. Apoi vremea se va răci accentuat, determinând un regim termic uşor sub cel normal, în medie cu 10-13 grade ziua şi 4-6 grade noaptea. A doua săptămână de prognoză va debuta cu o încălzire uşoară a vremii, iar estimările indică valori termice în general în jurul mediilor multianuale până la sfârşitul intervalului de referinţă. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată la începutul intervalului şi în jurul datei de 29 octombrie.

Muntenia

La început maximele vor fi de 17-20 de grade şi minime de 8…10 grade, mediat regional. Apoi vremea se va răci, determinând un regim termic apropiat şi chiar uşor sub de cel climatologic specific perioadei din an, în medie cu 12-14 grade ziua şi 2-5 grade noaptea. A doua săptămână de prognoză va debuta cu o încălzire uşoară a vremii, iar estimările indică valori termice în general în jurul mediilor multianuale până la sfârşitul intervalului de referinţă. Se vor semnala pe alocuri ploi slabe, temporare.

Oltenia

Ultima decadă a lunii octombrie va avea aici maxime de de 18-20 de grade, iar a minimelor de 7-10 grade. Ulterior, în intervalul 31 octombrie – 02 noiembrie, răcirea treptată a vremii va determina un regim în general apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 13-15 grade şi minime de 3-5 grade, mediat regional. Alternanţe termice sunt estimate şi pentru cea de-a doua săptămână, de la valori peste mediile multianuale la începutul acesteia spre o vreme normală spre finalul perioadei de referinţă. Probabilitatea de ploaie va fi relativ redusă pe tot parcursul intervalului de referinţă.

La munte

Și în acest caz, intervalul va debuta cu vreme mai caldă decât ar fi normal, cu maxime în medie de 8-14 grade şi minime pozitive în cea mai mare parte a zonei montane. Din 30 octombrie însă, răcirea vremii va fi accentuată, astfel că temperaturile vor deveni apropiate sau chiar mai scăzute decât mediile multianuale, cu 2-6 grade ziua şi valori sub pragul de îngheţ noaptea. Estimările pentru cea de-a doua săptămână indică un regim termic în jurul celui climatologic specific la începutul lunii noiembrie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată între 30 octombrie – 02 noiembrie, perioadă când la altitudini mari vor fi şi ninsori sau lapoviţă. scrie spynews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *