Imagini și mărturii cutremurătoare de pe paturile de Terapie Intensivă, hotarul dintre viață și moarte: „Îi rog din tot sufletul să creadă în virus. Nici apă nu puteam să beau. Se oprea și nu puteam înghiți”

La 8 luni de la pandemia de COVID-19 care a încolțit România, în pavilionul dedicat COVID-19, intratul și ieșitul din zona roșie cu pașii echipării s-a transformat într-o rutină pentru cadrele medicale. Totul se face cu precizie, ca într-un joc cu reguli scrise, unde fiecare greșeală poate costa o viață. Valul doi al epidemiei COVID e unul mult mai grav, spun medicii de la Spitalul Colentina, iar fiecare pacient e o loterie. Conectați la aparate și încolăciți de tuburi, în spatele cifrelor comunicate zilnic la ora 13 de GCS sunt bunicii, părinții, surorile, frații scufundați în somnul anesteziantelor și al buteliilor de oxigen înalte precum niște soldați.

Pe aleile lungi ce împrejmuiesc curtea uriașă a spitalului este și clădirea cu terapie intensivă. În zona roșie, cu excepţia pacienţilor, cine intră trebuie să se echipeze din cap până în picioare: pantalon și bluză de unică folosință, mască, prima pereche de mănuși, a doua pereche, combinezon închis până-n gât și lipit de mască cu bandă adezivă, două bonete pe cap, ochelari sau vizieră.

Câteva asistente medicale se pregătesc să facă schimbul cu colegele lor pentru a urca pe secția de terapie intensivă. 12 ore pe zi, dintre care 4-6 sunt petrecute în zona roșie de COVID-19. Ture de zi și noapte. În celelalte ore, un etaj mai jos, cadrele medicale pregătesc cu minuțiozitatea unui giuvaier rapoartele medicale pentru pacienții de la terapie intensivă. Nu au timp pentru odihnă, totul este o luptă contracronometru.

 

Imagini și mărturii cutremurătoare de pe paturile de Terapie Intensivă, hotarul dintre viață și moarte: „Îi rog din tot sufletul să creadă în virus. Nici apă nu puteam să beau. Se oprea și nu puteam înghiți” (REPORTAJ/VIDEO)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *