Fiica lui Aurelian Preda, regretatul artist care s-a stins în urmă cu 4 ani se luptă cu depresia

Aurelian Preda, regretatul artist, a decedat în urmă cu 4 ani. Acesta a fost răpus de cancer la doar 46 de ani și a lăsat în urmă o fată de 16 ani, care, de atunci, s-a luptat cu depresia și chiar a avut mai multe tentative de suicid.

Ana Maria Rosa a vorbit despre toate greutățile prin care a trecut de atunci și despre cum le-a depășit cu ajutorul credinței.

Anamaria Rosa Preda, la un pas de sinucidere

Aurelian Preda a decedat în urmă cu 4 ani. Vestea a venit ca un fulger pentru toată lumea, în special pentru cei dragi și pentru persoanele care l-au cunoscut. Cea mai afectată a fost fiica acestuia, Anamaria Rosa Preda, care nu a putut accepta faptul că și-a pierdut tatăl și că va trebui să se descurce singură, fără sprijinul tatălui său.

Anamaria Rosa nu și-a putut reveni după moartea celebrului artist, iar viața i s-a schimbat radical. Ea a mărturisit că s-a luptat cu depresia un timp îndelungat și, imediat după decesul lui Aurelian, au început atacurile de panică, pe care cu greu le-a suportat.

”Din 2016, de când tatăl meu a murit, lucrurile au luat o întorsătură neplăcută. Viața mea nu a fost tocmai una ușoară după decesul tatălui meu, și am mers din rău în mai rău. Am avut un moment de depresie îndelungat. Puțini știu că după moartea tatălui meu au început atacurile de panică, inclusiv tatăl meu le avea. Sunt de nedescris de grele și de urâte. Am încercat să mă tratez, am mers la psiholog, am ajuns chiar și la psihiatru. Dar din treaba asta cred că doar rugăciunea m-a scos.”, a declarat tânăra.

Deși este o persoană credincioasă, fiica lui Aurelian Preda a mărturisit că a încercat să se sinucidă de mai multe ori. Imediat după moartea tatălui, ea a avut prima încercare, iar două au avut loc de curând. Credința în Dumnezeu a fost cea care a împiedicat-o să facă acest pas și, de altfel, a apelat la ajutorul specialiștilor.

Ea le-a transmis tuturor celor care trec prin momente grele să nu facă acest pas, pentru că vor regreta, având în vedere că viața este frumoasă și merită trăită, indiferent cât ar fi de grea. Ea regretă tot ce a făcut, însă a găsit puterea de a se regăsi.

 
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *