Doliu in Romania! Actorul Bogdan Stanoevici a murit Drum lin!

Fostul candidat la prezidențiale Bogdan Stanoevici a murit, la vârsta de 62 de ani. Actorul s-a stins din viață astăzi la Spitalul de Boli cardiovasculare C.C. Iliescu, scrie G4media.ro. Starea de sănătate a actorului se agravase din cauza infectării cu noul coronavirus. 

Bogdan Stanoevici a murit!

Bogdan Stanoevici a murit, la vârsta de 62 de ani. Actorul a fost ministru al  Românilor de Pretutindeni în guvernul Victor Ponta, manager al Circului Metropolitan și candidat la alegerile prezidențiale din 2019

Stanoevici era internat la Spitalul Sfântul Pantelimon din București, de unde fusese transferat ulterior la Institutul De Urgență Pentru Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. C.C. Iliescu” pentru a face ECMO, o procedură medicală.

ECMO este o procedură medicală prin care pacientul este conectat la un aparat care preia funcțiile inimii și plămânilor pentru ca organele să se refacă, și să aibă cu alte cuvinte o ”respirație extracorporală”.

Bogdan Stanoevici, un contestatar al măsurilor de protecție

Bogdan Stanoevici a participat, în luna mai a anului trecut, la un miting împotriva măsurilor sanitare, alături de alți zeci de oameni. Stanoevici a sfidat măsurile de protecție și de distanțare socială și s-a îmbrățișat cu cei prezenți la protest.

Mai mult, actorul a refuzat să poarte masca de protecție într-o conferință de presă susținută în luna noiembrie, motivând că este sănătos.

Pentru a evita speculaţiile ulterioare şi atacurile inutile, vă spun eu acum – faptul că nu port mască este în primul rând pentru că sunt sănătos. Şi aici îl citez pe ministrul Sănătăţii, care a spus că masca o poartă oamenii bolnavi, oamenii sănătoşi nu o poartă. Am făcut în fiecare lună câte un test, din motive diferite. Toate negative. Pe de altă parte, am purtat-o acolo unde eram obligat să o fac, pentru că eu sunt un respectuos al legii şi mi-a ieşit un herpes. Îmi pare foarte rău că vă dau din casă, dar în momentul în care aş pune mască s-ar produce o infecţie şi chiar nu am timp de infecţii în acest moment„, a susținut Stanoevici

Cine a fost Bogdan Stanoevici

Bogdan Stanoevici a mai fost secretar de stat al Ministerului Culturii începând din ianuarie 2015 până în decembrie 2015, atunci când a fost demis din această funcție.‪ Actorul a fost numit și director general interimar al Circului Globus  din București în perioada 2017-2020.

Candidatura lui s-a desfășurat sub sloganul „România, din nou acasă!”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *