Carantină totală în România? Premierul Ludovic Orban, anunțul momentului: “Trebuie să înțeleagă oamenii”

Intră România în stare de urgență? Aceasta este întrebarea la care a răspuns premierul Ludovic Orban.

În spațiul public au apărut tot mai multe informații legate de o stare de urgență impusă imediat în perioada următoare alegerilor parlamentare. Însă Ludovic Orban a făcut precizări despre această ipoteză.

Intră România în stare de urgență?

Ludovic Orban a oferit declarații importante într-o conferință de presă, despre carantinarea totală a țării. Starea de urgență rămâne o variantă care poate fi luată în calcul. Asta dacă numărul infectărilor cu noul coronavirus va crește în perioada următoare. Premierul României nu a confirmat ipoteza, dar prin răspunsul său nu a reușit să o infirme în totalitate.

„În măsura în care lucrurile rămân sub control, în măsura în care numărul de infectări nu va crește nu va fi necesară o astfel de măsură. Știți foarte bine că noi am spus foarte clar că nu ne dorim să impunem măsuri de restricții. Am ajuns în situația de a impune măsuri, în care, de fapt, vrem să protejăm sănătatea urmărind nivelul de infectare, rata de răspândire a virusului pentru a salva sănătatea oamenilor”, a explicat premierul României.

Ludovic Orban speră ca odată cu trecerea timpului cazurile de infectare cu Sars CoV-2 să se diminueze. Premierul României vrea ca cetățenii să-și petreacă Sărbătorile de Iarnă în liniște.

„Eu îmi doresc să ajungem la 0 infectări, eu îmi doresc să petrecem Crăciunul liniștiți dar depinde de fiecare dintre noi. Dacă avem grijă de noi și de ceilalți vom ajunge mai repede la normalitate”, a adăugat Ludovic Orban.

De altfel, Guvernul va lua măsurile necesare pentru a crește capacitatea de luptă împotriva pandemiei, a adăugat premierul României.

„De fiecare dată spun acest lucru, ar fi mult mai simplu să respectăm regulile, să nu ajungem în situația de a pune presiune atât de mare pe personalul medical din secțiile de terapie intensivă.Cred că oricine ar vedea o secție de Terapie Intensivă și-ar pune mască și noaptea.Trebuie să înțeleagă oamenii că protejarea este mult mai ușoară, decât să ajungi să te îmbolnăvești”,a conchis Ludovic Orban.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *