Alertă maximă în Europa, chiar acum! S-a ieșit masiv în stradă, iar ciocnirile au devenit violente

Francezii și nemții s-au săturat ce ceea ce se întâmplă în țările lor, motiv pentru care au ieșit în stradă. Din păcate, protestele din Franța au devenit violente iar cordoanele forțelor de ordine au fost forțate. În același timp sunt proteste și la granița Europei, în Armenia.

Mii de manifestanţi s-au adunat sâmbătă în centrul Erevanului pentru a cere demisia prim-ministrului Nikol Pashinyan, criticat pentru că a acceptat încetarea focului ce consacră victoria Baku după şase săptămâni de război în regiunea separatistă Nagorno-Karabah din Azerbaidjan, populată majoritar de armeni, relatează France Presse şi EFE.

 

Aproape 10.000 de oameni s-au adunat la începutul după amiezii în Piaţa Libertăţii din Erevan, iar numărul acestora continua să crească.

Protestul, convocat de Mişcarea pentru Salvarea Patriei (MSP), creat de 16 formaţiuni de opoziţie, este transmis în direct de presa digitală armeană. Este cel mai mare protest al opoziţiei de la începutul mişcării de contestare a prim-ministrului armean.

Acordul de încetare a focului a fost semnat pe 9 noiembrie

Acordul de încetare a focului, semnat între Baku şi Erevan sub patronajul rus la 9 noiembrie, consacră importante câştiguri teritoriale Azerbaidjanului şi este considerat catastrofal de mulţi armeni, care au cerut demisia şefului guvernului.

 

Armenia s-a angajat să predea trei districte – Lacin (Berdzor), Kalbajar şi Aghdam – care se aflau în afara controlului azer din 1994 şi făceau parte dintr-o zonă tampon în jurul Nagorno-Karabah, o regiune muntoasă populată în principal de armeni care s-au separat de Azerbaidjan după un război din anii 1990.

Acordul a permis totuşi supravieţuirea republicii autoproclamate şi a prevăzut desfăşurarea a 2.000 de pacificatori ruşi responsabili în special de asigurarea securităţii coridorului Lacin, care a devenit singurul drum ce leagă Nagorno-Karabah de Armenia.

 

Nikol Pashinyan nu va demisiona

Într-o intervenţie televizată, sâmbătă, Nikol Pashinyan a declarat că nu intenţionează să demisioneze, afirmând că prioritatea guvernului este acum organizarea întoarcerii prizonierilor de război şi a cadavrelor victimelor.

De partea armeană, mai mult de 2.300 de soldaţi şi 50 de civili au murit în timpul ostilităţilor.

Protestele din Franța au luat o întorsătură violentă (FOTO: Reuters)

Mai multe mii de persoane, dintre care multe „veste galbene”, au început să mărşăluiască sâmbătă la Paris împotriva precarităţii şi pentru libertăţi, relatează AFP.

 

În total, sunt planificate o sută de manifestaţii în toată ţara, menţinând presiunea după ce preşedintele Emmanuel Macron a respins acuzaţiile de derivă autoritară în Franţa.

La Paris prezenţa poliţiei a fost importantă, de teama unor debordări ca sâmbăta trecută, când manifestaţia a fost marcată de ciocniri violente.

Planificată iniţial ca miting sindical împotriva precarităţii, acţiunea de sâmbătă, convocată de un colectiv de sindicate, jurnalişti şi grupuri pentru drepturile omului, reprezintă o unificare a protestelor împotriva violenţei poliţiei şi a proiectului de lege privind securitatea globală, care i-a mobilizat pe apărătorii libertăţilor de câteva săptămâni.

Textul prevede sancţiuni pentru difuzarea de imagini cu poliţişti, jandarmi ori militari aflaţi în timpul unei intervenţii.

Violențe și arestări

Incidente au izbucnit sâmbătă la Paris în timpul protestului pentru libertăţi, în cadrul unei zile naţionale de manifestaţii, după o intervenţie a preşedintelui Emmanuel Macron care a vizat calmarea furiei provocate de violenţa poliţiei şi de un proiect de lege privind securitatea globală.

Au fost incendiate maşini şi baricade şi mai multe ferestre au fost sparte în timpul marşului care a început în nordul Parisului sub supravegherea poliţiei, la o săptămână după o demonstraţie anterioară care s-a încheiat cu ciocniri violente în capitală.

De asemenea, au fost aruncate proiectile asupra poliţiei care a răspuns folosind gaze lacrimogene, relatează AFP. Potrivit Ministerului de Interne, 22 de persoane au fost arestate.

Manifestaţii au avut loc şi la Toulouse (sud-vest), Montpellier (sud), Rennes (vest) şi Strasbourg (est). Unele oraşe se tem de izbucniri violente. La Bordeaux şi Montpellier, prefecţii au interzis orice adunare în centru. La Lyon, demonstraţiile sunt autorizate numai pe malul stâng al Ronului.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *