O nouă reușită a legumicultorului român Vali Cucu! A obținut planta care face și cartofi, și vinete. A strâns o mulțime de aprecieri!

Pasionatul de legume Vali Cucu din județul Neamț își trece în palmares o nouă reușită. Cultivatorul român a obținut anul acesta o plantă de cartof care a rodit și vinete.

Legumicultorul din Bălțătești a devenit cunoscut acum doi ani când pe aceeași plantă a obținut și tuberculi, dar și tomate, scrie Agrointeligența.

Cea mai nouă realizare din grădina de legume a lui Vali Cucu a atras o mulțime de aprecieri pe Facebook, acolo unde cultivatorul a postat fotografii cu planta de la care a obținut atât tuberculi de cartof, cât și vinete.

Realizarea vine după ce anii trecuți, legumicultorul a altoit planta de cartof cu roșie. Acum a aplicat aceeași tehnică și pentru vinete.

Reușitele au fost asigurate de faptul că atât cartoful, cât și roșia sau vânăta provin din aceeași familie: solanacee.

Încercările lui Vali Cucu au început în 2015 când a citit pe site-ul Agrointeligența – www.agrointel.ro despre un britanic care a recoltat cartofi și roșii de pe aceeași plantă.

“M-am gândit la mai multe variante până când am realizat că, pentru a avea în pământ cartofi și la suprafață roșii, trebuie să faci altoire.

Am vazut pe internet câteva persoane care încercau să vândă semințe de roșii cartof.

Din experiență vă spun că acest lucru nu e posibil”, a declarat pentru Agrointeligența Valentin Cucu, legumicultor și păstrător de semințe de legume tradiționale, din comuna Bălțătești, județul Neamț.

Fiind un pasionat al culturilor mai puțin obișnuite, legumicultorul nemțean a explicat și pentru Agrointeligența care este secretul plantei care produce două legume diferite.

“Este vorba de o altoire simplă, care se face în V. Nu implică vreo tehnologie ieșită din comun! Orice om care se pricepe o poate face.

Pentru reușita culturii ai nevoie de un cartof productiv și o roșie care face fructe de mărime mică spre medie.

Pentru partea superioară, merg foarte bine roșiile cherry. Este importantă alegera soiului, atât pentru cartof, cât și pentru roșii, pentru că, cele două plante trebuie să consume în mod echilibrat nutrienții din sol, astfel încât soiurile alese să producă o cantitate similară de legume”, ne-a vorbit păstrătorul de soiuri vechi de legume despre importanța alegerii plantelor pentru altoire.

Acesta a subliniat faptul că alegerea soirilor ce vor fi altoite se face în funcție de rezultatele pe care dorești să le obții.

Dacă vrei o cantitate mai mare de cartofi alegi un soi mai productiv de cartof și unul mai puțin productiv de roșie sau de vânătă, în timp ce, dacă dorești să obții o cantitate mai mare de pătlăgele, alegi un soi de roșii mai productiv și un soi de cartofi mai puțin productiv.

Totuși, pentru reușita culturii, Vali Cucu recomandă folosirea unor soiuri cu producții similare.

Sursa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *