Scrisoarea deschisa a unui medic catre presedinte”Sunt zile în care un covrig de un leu e prea mult. Nu mai rezist fizic şi psihic”

Un tanar medic rezident din Bucuresti a redactat o scrisoare pe blogul sau adresata presedintelui Romaniei , Klaus Iohanis in care ii vorbeste despre cat este de greu sa traiesti din bani castigati din medicina, ii povesteste cum medicii rezidenti trebuie sa lucreze in conditii care depasesc cu mult imaginatia oamenilor din afara sistemului.

Tanara doctorita a precizat in scrisoarea adresata domului presedinte Klaus Iohanis ca sunt „zile in care un covrig de un leu este prea mult” ca este pe punctul de a claca psihic si fizic.
In continoare va prezentam scrisoarea medicului rezident :

Abia am ieşit din gardă. În ultimele 48 de ore am dormit 5 ore şi acesta e un caz fericit. Unii din colegii mei vor apucă să doarmă abia mâine, după ce vor fi terminat cu externările şi internările de astăzi. După ce câţiva, destui, pacienţi nemulţumiţi le vor fi vorbit urât, ca unor funcţionari publici care trebuie blamaţi pentru cum merge sistemul de sănătate.

După ce vor fi luat o cafea şi un corn ca să aibă energie să se răţoiască la alţi colegi pentru a-i intimida şi a obţine un loc la calculator, la care să îşi facă treabă cu imprimarea actelor de care au nevoie pacienţii: externări, scrisori medicale, reţete. referate s.a.m.d. După ce vor fi sunat sau vor fi răspuns, când reuşesc să aibă un minut liber, la apelurile soţiei/soţului că să vadă ce mai fac cei de acasă.

Unii dintre colegii mei iau şpaga că să poată luă un taxi spre casă când, la oră 8 pm, îşi termină muncă la spital. Este condamnabil, ştiu. Ţine chiar de codul penal, nu? Că să aibă cu ce cumpără rechizite şcolare copiilor. Am o colegă însărcinată care refuză să intre în concediu prenatal deşi e peste puterile ei să muncească doar pentru că salariul, deja infim, ar deveni jignitor de insuficient.

Eu sunt un caz fericit. De la o lună la altă nu rămân cu bani, dar îmi permit să îmi plătesc chiria, mâncarea, abonamentul de metrou. E adevărat, sunt un caz fericit şi pentru că după-amiază muncesc într-o clinică privată, unde consiliez pacienţii în legătură cu stilul de viaţă sănătos, numărul de calorii şi altele asemenea.

Dar tot nu am bani să îmi cumpăr un alt tensiometru, pentru că cel vechi mi-a fost furat de pe secţie când aveam stagiul de Pneumologie la Institutul „Marius Nasta”.

Sursa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *