Minivacanța de 1 decembrie. Ce companii ar trebui să se aștepte la controale în acest weekend prelungit

a fel ca în orice minivacanță pentru salariați, și cu ocazia Sfântului Andrei și a Zilei Naționale a României există premise pentru intensificarea controalelor desfășurate de autorități la firme. Cele două sărbători legale sunt chiar înainte de un weekend, astfel că salariații beneficiază de o minivacanță de patru zile, preconizându-se creșteri ale vânzării de bunuri și servicii.

Primul weekend din decembrie 2017 este unul prelungit, din moment ce acesta este precedat de două sărbători legale. Mai exact, este vorba de Sfântul Andrei, ce se sărbătorește pe 30 noiembrie, și de Ziua Națională a României, ce se sărbătorește pe 1 decembrie, astfel că salariații au patru libere consecutive.

Minivacanțele de acest fel se traduc, în mod obișnuit, printr-o creștere considerabilă a vânzării de bunuri și servicii, motiv pentru care autoritățile își intensifică verificările la companii.

Estimările avocatnet.ro sunt bazate pe informațiile puse la dispoziție de autorități în ultimii ani, însă acestea sunt strict orientative. Așadar, nu toate firmele ce ar putea fi vizate vor fi controlate efectiv, plus că se poate ca și alte autorități să desfășoare controale suplimentare în minivacanța de 1 decembrie, nu doar cele amintite mai jos.

Inspectorii Fiscului acordă o atenție deosebită, în controalele din minivacanțele din sezonul rece, hotelurilor, restaurantelor, barurilor, teraselor și cluburilor. Asta mai ales în stațiunile turistice din zonele montane, unde apar de obicei creșteri ale numărului de turiști.

Inspectorii de muncă au și ei în vizor hotelurile, restaurantele, barurile, terasele și cluburile din stațiunile montane, în contextul creșterii nevoii firmelor pentru angajați temporari, plătiți deseori la negru.

Inspectorii pentru situații de urgență sunt preocupați, în preajma minivacanțelor pentru salariați, de existența autorizărilor de securitate la incendiu ale unităților de turism și agrement.

În fine, inspectorii sanitari își sporesc controalele în unitățile de alimentație publică, piețele agroalimentare, supermarketuri, hipermarketuri și unitățile în care sunt depozitate/vândute produse de origine animală.

Informații suplimentare despre controalele la firme în sezonul rece pot fi găsite aici, alături de principalele aspecte urmărite de autorități.

Sursa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *