Cum a reusit capitalismul sa omoare una dintre cele mai bogate comune din România, care asigura mii de locuri de munca si DE CE?

Filipeştii de Pădure, situată pe drumul spre Târgovişte, la 20 de kilometri distanţă de Ploieşti, una dintre cele mai bogate şi prospere comune din România de dinainte de anii `90 datorită exploatării de lignit, a devenit astăzi doar o epavă a colosului care a fost odată.

Dacă în anii comunismului oferea peste 6.000 de locuri de muncă şi nu doar localnicilor, ci şi românilor care trăiau în zone sărace, în special din Moldova, dar şi inginerilor specializaţi în minerit care făceau zilnic naveta din Bucureşti la Filipeşti, în prezent, la exploatarea minieră mai lucrează 22 de salariaţi dintre care zece sunt paznici.

În anii de glorie ai minei, 18 autobuze cărau zilnic muncitori chiar şi de la o sută de kilometri distanţă, spun cei care au rămas să stingă lumina la ceea ce a mai rămas din vechea mină de exploatare a lignitului din Filipeştii de Pădure. Acum rar mai vezi câte o maşină care trece prin zonă şi aceea a vreunui investitor privat, tentat, dar pentru scurt timp, de ceea ce ar putea să-i ofere vechile clădiri unde în urmă cu 30 de ani funcţionau birourile Trustului Minier Muntenia.

Este pustiu acum la mina de lignit de la Filipeştii de Pădure şi puţine mai sunt utilajele care au rămas să mai râme în pământul din care, odată, se scotea la suprafaţă aurul negru.

Nu mai ai beneficiar, nu mai exişti” “Nu mai există piaţă de desfacere. Nu mai ai beneficiar, nu mai exişti”, spune Florin Baciu, fostul director general al Societăţii Carbonifere Ploieşti.

Prima atestare documentară a exploatării de lignit de la Filipeştii de pădure datează încă din 1875, perioadă în care cărbunele se folosea exclusiv pentru încălzirea locuinţelor.  În 1941, prin ordinul mareşalului Ion Antnotescu, s-a deschis mina de la Filipeşti, pe exploatare independentă, aparţinând în acei ani de Căile Ferate Române, spune Baciu. Cărbunele era folosit atunci drept carburant pentru locomotivele şi la vapoarele care funcţionau cu abur. „În 1952 a apărut trustul minier Muntenia, care s-a desprins de CFR, împreună cu mina Şotânga, Câmpul Lung de Argeş, Baraolt din Covasna, Borsec din Harghita şi s-a înfiinţat Trustul Minier Muntenia, toate cu exploatări de lignit. La sfârşitul anilor 50,  Trustul Minier Muntenia s-a unit cu Trustul Minier Ardeal. Aveam, în zona Ardealului, câteva mine la Sărmăşag, zona Zalău, zona Bihor şi zona Alba, la Ţebea şi s-a format Combinatul Minier Ploieşti cu sediul la fostele case ale Cantacuzinilor unde acum funcţionează spitalul de boli psihice de la Călineşti (judeţul Prahova).  Acest combinat s-a dezvoltat atât de mult, încât prin anii ‘60 a ajuns să aibă peste 30.000 de angajaţi,dintre care, aici la Filipeşti, erau 2800. Producţia maximă a fost de 600 mii de tone pe an doar la Filipeşti, preponderent din subteran”, povesteşte Florin Baciu.

Declinul Declinul a început spre sfârşitul anilor 90, când în fruntea ţării se afla Guvernul Ciorbea. Atunci, din celebrul slogan “Să dăm ţării cât mai mult cărbune!” s-a ales praful şi s-a transformat în “Să închidem cât mai multe mine”.  Florin Ciobanu, miner cu o lungă tradiţie în familie, îşi aminteşte de parcă ar fi fost ieri ziua în care s-a trezit singur, la miezul nopţii în cariera din zona satului Deleni. Pe aici se intra în subteran, în mina de la Filipeştii de Pădure. Gura de intrare este acum inundată FOTO Diana Frîncu “Veneam la schimbul doi şi eram obişnuit să întâlnesc pe drum autobuze cu muncitori, escavatoare, utilaje, mai un şofer, mai un…atunci, în noaptea aceea nu mai era nimeni. M-a luat frica”, îşi aminteşte Baciu.

“N-au plecat decât dintre cei care dădeau cu lopata” Era în august 1997, imediat după ce Victor Ciorbea a dat celebra Ordonanţă nr.22 din 19 august, cu privire la unele masuri de protecţie pentru persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfacute ca urmare a concedierilor colective prin aplicarea programelor de restructurare, privatizare sau lichidare. Concret, minerilor li s-au acordat până la 20 de  salarii compensatorii în funcţie de vechimea în muncă, dacă vor accepta să Ii se desfacă contractele de muncă. Florin Baciu, ultimul director care a rămas “să stingă lumina” la mina de la Filipeştii de Pădure FOTO Diana Frîncu “În ziua în care Ciorbea a dat acea ordonanţă, Societatea Naţională a Cărbunelui avea 32.000 de salariaţi. Într-o zi au plecat 16.500, la cerere. Eu eram aici la Filipeşti şef de sector şi aveam în subordine 500 de oameni. A doua zi am rămas cu … Citeste in continuare AICI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *